Importanța menținerii unui stil de viață sănătos și prevenția bolilor
Statisticile în ceea ce privește bolile cronice în România nu arată deloc bine:
·Mai mult de 1 din 3 români suferă de hipertensiune arterială (HTA) și 2 din 3 mor din cauza bolilor cardiovasculare;
·Avem peste 98.000 de bolnavi de cancer, peste 2 milioane de bolnavi de hepatita B sau C și mai mult de un 1 milion de diabetici;
·10-15% din populație sufera de boala cronică a rinichilor și cam 40% dintre copiii români sunt supraponderali.
Iar veștile proaste nu se opresc aici: boala cronică de rinichi, diabetul și bolile cardiovasculare reprezintă una pentru cealaltă factor de risc sau de complicație, iar obezitatea influențează negativ toate afecțiunile enumerate mai sus.
Însă, conform Organizației Mondiale a Sănătății, 80% din bolile cronice pot fi prevenite, principalii factori de îmbolnăvire fiind dieta dezechilibrată, inactivitatea fizică și fumatul. Iată de ce schimbarea stilului de viață poate îmbunătăți semnificativ starea noastră de sănătate.
Prevenția constă în acele măsuri pe care le putem lua pentru prevenirea bolilor sau pentru a întârzia apariția lor. Putem cultiva aceste măsuri privind alimentația și activitatea fizică prin educație, încă din primii ani de școală, pentru a ne crește șansele de a duce o viață mai lungă și mai sănătoasă.
În plus, trebuie să luăm în calcul și aspectul financiar: cei care sunt implicați activ în păstrarea propriei sănătăți sunt în măsură să prevină o serie de probleme medicale, economisind astfel banii pe care altfel le-ar fi alocat pentru consultații și medicamente.
Vă recomandăm să adoptati un stil de viață activ, renunțând la sedentarism, la fumat, la consumul de alcool în exces, la consumul de alimente industriale rafinate, înalt procesate cu aditivi alimentari (E-uri) și cu arome artificiale, precum și la stilul de viață de tip „fast-food”. Întotdeauna, înainte de a cumpăra un aliment, citiți cu atenție eticheta, acest comportament fiind un prim pas important pentru sănătatea dumneavoastră și a copiilor dumneavoastră.
De asemenea, vă sugerăm să urmați aceste 10 reguli pentru a vă păstra sănătatea inimii și pentru a preveni bolile cardiovasculare, care afectează inima și vasele de sânge:
·Mențineți o greutate normală;
·Efectuați activitate fizică regulată;
·Hidratați-vă corespunzator;
·Consumați suficiente fibre, care ajută la scăderea colesterolului;
·Controlați nivelul de stres la care sunteți expuși;
·Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră mentală, pentru a evita depresia și anxietatea;
·Limitați consumului de sare;
·Limitați consumului de alcool;
·Renunțați la fumat;
·Efectuați controale și analize medicale periodice.